Lansarea COM’ON Cluj-Napoca

Avatar_simplu

11 decembrie 2014

COM’ON Cluj-Napoca (demersul Bugetului Particicipativ de Tineret pentru Cluj-Napoca 2015, Capitala Europeană a Tineretului a fost lansată în cursul zilei de joi, 11 decembrie 2014.

Bugetarea participativă (BP) își propune implicarea cetățenilor într-un proces democratic de deliberare și decizie pentru stabilirea modalității optime de cheltuire a (unei părți a) bugetului public.

Scopul acestui proiect este derularea unui proces de bugetare participativă bazat pe implicarea tinerilor. Pe baza rezultatelor obținute, Municipiul Cluj-Napoca va finanța implementarea unor proiecte în cadrul programului Cluj-Napoca 2015, Capitala Europeană a Tineretului. Proiectul se adresează mai ales grupurilor de inițiativă informale din comunitate.

Obiectivul strategic este crearea unui portofoliu de 250 de proiecte propuse de către tineri și adresate comunității locale, proiecte care vor contribui la participarea activă a locuitorilor în viața comunității, se vor derula în spații publice și comunitare și vor asigura accesul liber fără o barieră financiară (bilet). Bugetul total al activităților culturale, educative, sportive, civice etc. preconizate a se realiza va fi de aproximativ 500.000 lei.

“COM’ON Cluj-Napoca” este denumirea aleasă pentru această inițiativă. COM’ON dorește să transmită spiritul acestui proiect, faptul că este un proiect al întregii comunități, dar conține și un îndemn des folosit în limba engleză, un fel de HAIDE, care îndeamnă la participare.

Proiectul este coordonat de Grupul PONT, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Federația SHARE Cluj-Napoca și este finanțat de Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European în cadrul Fondului ONG în România, Componenta IMPLICARE/ Subcomponenta Participare la luarea deciziilor și implicare comunitară și co-finanțat de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.

Prin inermediul acestui program, grupurile informale de tineret vor avea posibilitatea să fiesprijiniți, astfel să își implementeze ideile pentru un Cluj mai bun pentru toți.

Participarea în acest demers este deschisă oricărui grup de inițiativă de minim 3 tineri, cu vârsta între 14 și 35 de ani, fără restricții de domiciliu, pregătire/experiență, sex, etnie etc.

Înscrierea în prima etapă de concurs se face începând din data de 16 decembrie 2014 prin completarea și încărcarea online a unui formular de inițiativă prin intermediul paginii de web CC.YOURCLUJ.RO. Un grup de inițiativă poate propune maxim 5 inițiative. Termenul de depunere a inițiativelor este de 28 februarie 2015. Coordonatorii proiectului și grupul de facilitatori comunitari implicați vor realiza în această perioadă atât o serie de întâlniri de informare și conștientizare cât și o serie de întâlniri și traininguri de facilitare prin care să vină în ajutorul oricărui grup informal în planificarea li descrierea inițiativei propuse.

Grupul de inițiativă poate propune un proiect cu un buget maxim de 9.000 lei. Alocarea financiară din partea Municipalității va fi de maxim 4.500 de lei.

Coordonatorii proiectului vor propune de asemenea pe parcursul derulării mecanismului participativ și posibilități de atragere de resurse complementare atât din sectorul privat cât și din comunitate.

Originalitatea proiectului este și faptul că clasificarea celor mai bune inițiative se realizează prin intermediul unui mecanism de democrație participativă prin care tinerii locuitori clujeni vor putea să voteze ceea ce doresc să vadă înfăptuit în cursul anului 2015 în cadrul programului Cluj-Napoca 2015, Capitala Europeană a Tineretului.

ETAPELE ȘI CALENDARUL MECANISMULUI DE BUGETARE PARTICIPATIVĂ PENTRU GRUPURILE DE INIȚIATIVĂ*

  • 16 decembrie 2014 (00.00): Platforma de înscriere a grupurilor de inițiativă și a inițiativelor este operațională și grupurile de inițiativă pot să înceapă înscrierea proiectelor.
  • 28 februarie 2015, ora 23.59: Termenul limită de înscriere a inițiativelor online
  • 28 februarie 2015, ora 17.59: Termenul limită de înscriere a inițiativelor în formă tipărită.
  • 15 martie 2015: Termenul limită de verificare tehnică a inițiativelor propuse.
  • 16 martie (ora 00.00) – 31 martie (ora 23.59): Perioada de derulare a mecanismului de decizie prin vot.
  • 15 aprilie – 30 noiembrie 2015: Inițiativele sprijinite pot fi realizate în această perioada.
  • 5 decembrie 2015: Termenul limită pentru depunerea rapoartelor financiare și narative pentru proiectele finanțate.

*Datele sunt estimative și pot fi subiectul unor modificări. Orice modificare va fi anunțată pe pagina de web CC.YOURCLUJ.RO

REGULAMENTUL OFICIAL POATE FI ACCESAT AICI. Regulament_Com-On_ClujNapoca_2015

Pentru orice informații despre proiect, persoanele și datele de contact sunt Hanna Ugron, 0757 055 590, au András FARKAS (0757 055 591) și cc@yourcluj.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>